Cicerone IONESCU, CEO si fondator al AUDITECO, este licentiat in matematica si are un doctorat in Hidraulica si Protectia Mediului de la Universitatea de Inginerie Civila din Bucuresti si Institutul de Mecanica a Fluidelor din Toulouse, Franta.
Cicerone are peste 40 de ani de experienta in protectia mediului in calitate de expert, consultant, formator, manager, team builder si specialist in proiecte implementate în Romania, Franta si Ungaria.
A ocupat functia de Director al Departamentului de Consultanta de Mediu al KPMG Romania si a lucrat ca cercetator principal gradul I la Institutul de Cercetari pentru Ingineria Mediului (ICIM) din Bucuresti.
Cicerone are experienta semnificativa in elaborarea de studii specializate de mediu, managementul apelor, managementul deseurilor, implementarea sistemelor de management de mediu ISO 14001, mecanica fluidelor, analize cost-beneficiu de mediu, managementul si evaluarea proiectelor de protectie a mediului inconjuratorar. A coordonat cu succes proiecte de remediere a mediului pe santierele industriale din Romania.
In 2014 si 2002 a fost expert al Comisiei Europene pentru evaluari de proiect de mediu – LIFE Environment / Products (Eco-labeling). Cicerone are o vasta experienta in sensibilizarea publicului si in relatia cu mass-media cu privire la probleme legate de mediu si cu autoritatile romane de gestionare a mediului si a apelor.
Cicerone Ionescu este autorul cartilor Cum sa construim si sa implementam un Sistem de Management de Mediu conform ISO 14001, Editura Economica, Bucuresti, 2000 si Managementul Mediului. ISO 14001:2004 – Calea spre excelenta, Editura Economica, Bucuresti, 2005. De asemenea, este co-autor al unor ghiduri metodologice pentru elaborarea studiilor de impact asupra mediului si a scris peste 30 de articole de mediu publicate in reviste de specialitate. Vorbeste fluent engleza si franceza.
Este profesor asociat al Facultatii de Geografie din cadrul Universitatii Bucuresti.